Azi ne imbracam cu… atitudine!

 

Eterna intrebare – “cu ce sa ma imbrac azi?”

 

Zic…in opinia mea…ca e cea mai des intalnita dilema in randul nostru, al persoanelor de sex feminin.

Si pe undeva, e pe buna dreptate, ca de…aspectul nu e ceva de neglijat, e treaba aia cu aparentele ( a nu se intelege ceva la extrema, gen e ok si daca nu acordam DELOC importanta felului cum aratam) dar nu de putine ori se intampla ca din dorinta de a fi cei mai cei, sa se ajunga la cu totul si cu totul altceva.

Dar cum ramane cu MANIERA in care ne purtam tinuta?…degeaba purtam o rochie eleganta si pantofi cu toc daca noi defapt nu prea ne descurcam la capitolul asta si nu se simtim cel mai confortabil…si se vede! ( la partea cu tocurile, subscriu, fac tot ce pot sa le evit :P )

Pana la urma totul se reduce la ATITUDINE – go big or go home! J

…pentru ca poate tine loc cu succes oricarui machiaj sofisticat, oricarei toala de firma, oricarui parfum de milioane.  Atitudinea este cea care nu ar trebui sa ne lipseasca nicicand.

E adevarat si faptul ca “haina face pe om” dar si haina aceea, ca sa arate bine, trebuie purtata cu stil si e si mai important sa iti creezi stilul tau propriu, nu doar sa copiezi din rubricile de tendinte, chiar daca ce vezi tu acolo nu are nicio legatura cu personalitatea ta.

Deci doamnelor, domnisoarelor ...si domnilor (ca fara ei nu se poate :P ), sa ne luam atitudinea din cui, castile-n urechi si sa profitam cat de bine putem de ziua de azi , cu atitudine!

J

Timpul le rezolva pe toate

 

Chiar asa e??? …sau e doar o scuza jalnica de care noi, oamenii, ne folosim atunci cand vrem sa ne simtim mai putin vinovati de ceva nu am avut curaj sa spunem/facem?

 

De cate ori vi s-a intamplat sa va aflati intr-un context sau sa treceti printr-o situatie ce v-a luat prin surprindere, sa vi se para ca nu exista cale de intoarcere sau sa va simtiti, vorba aia, “legati de maini si de picioare” …ajungand, cu resemnare, la concluzia “asta e…timpul le rezolva/vindeca pe toate”???

Cu siguranta s-a intamplat cel putin o data, fiecaruia dintre noi...

DA! E nevoie de timp…

… de exemplu,  pentru ca un corp bolnav sa se insanatoseasca…dar are nevoie si de tratament pentru asta;

--- e  nevoie de timp ca un copac sa creasca…dar are nevoie de lumina si apa sa o poata face;

--- e nevoie de timp pentru ca o rana sufleteasca sa se inchida…dar la fel de bine ajuta sa nu te inchizi in casa asteptand o minune ci sa interactionezi si chiar sa cunosti oameni noi.

E, cu adevarat, nevoie de timp… e nevoie sa il aloci acelui CEVA sau CUIVA, impreuna cu resursele de care dispui, daca vrei ca lucrurile sa se rezolve…pentru ca doar timpul, singur, nu face decat sa treaca…ca sa il intorci in favoarea ta, el are nevoie si de ajutor J

 

k

Reset! Get Ready! Here we go!

Long time no see! Hope  this time I'll stay around longer. For now, 3 new posts :)

Marriage? Ok, be it!

 

In ultima vreme mi-a fost dat sa vad la cateva persoane pe care le cunosc un “fenomen”,aflat, dupa caz, intr-un stadiu incipient sau avansat: plafonarea

Poate ca nu ar fi chia asa de grav, pana la urma ni se intampla tuturor la un momentdat dar ce te faci cand se intampla la nivel sentimental? Ce te faci cand ai in spate o relatie de 3 ani…5 sau 10…si lucrurile nu mai sunt tocmai asa cum ti-ai dori?

 

…si cred ca de-aici incepe “distractia”…parerile, desigur, sunt impartite…

Unii probabil ca ar spune ca e normal sa nu mai fie cum a fost la inceput – ih, de acord!

Altii poate ca nu ar trece chiar prin cea mai frumoasa perioada a vietii lor de cuplu dar s-ar lua de manuta si ar cauta ajutor- unul in celalalt sau ajutor profesionist – de acord si cu asta!

…what??? Why not? pana la urma cu asta se ocupa si oamenii aceia, treaba e sa gasesti unul care sa nu te stoarca de bani aiurea-n tramvai

Si ar mai fi a 3a categorie: “nu mai e ce-a fost”…si-atat!

Scenariul asta, pe mine una, ma intriga cel mai mult..si recunosc ca ma incearca si un mic sentiment de revolta…mic am zis! Imi vine greu sa inteleg (in adevaratul sens al cuvantului) cum cineva poate sa fie intr-o relatie, unde “sa fie” se traduce prin “e si el/ea pe acolo si cam atat”   sau “hai sa ne casatorim, asta pare urmatorul pas logic”

Dupa umila mea parere, sirul logic al evenimentelor ar fi cam asa “vazut, placut, luat” – dar nu din obisnuinta!  Il/O vezi, te atrage si iti starneste interesul  àdecizi ca vrei sa interactionezi àiti doresti sa il/o cunosti mai bine àiti place ce vezi in ansamblu àrelatie à cunoastere reciproca (+iubire)  - si daca ceea ce descoperi in etapa asta te convinge ca X e cu-adevarat perechea ta si ca iti doresti sa ai parte de tot ce inseamna EL/EA o viata intreaga è casatorie.

 

“In lumea sentimentelor nu exista garantii”  , imi spunea cineva…am ajuns la concluzia ca e un adevar – cam trist dar, totusi, un adevar. Tocmai de aceea nimic nu trebuie lasat la voia intamplarii. Observa. Trage concluzii. Asuma-ti partea de vina. Reactioneaza. Dar fa ceva! Anything is better than nothing!

Viata e a dracu de scurta, se presupune ca ajungi la pasul casatoriei cu cineva pt ca iti doresti sa iti petreci restul vietii cu persoana respectiva (sau asa ar sta lucrurile intr-un context ideal)…nu pentru ca “ne-am obisnuit unul cu altul”

DA! Obisnuinta e a 2a natura a omului - ar trebui chiar sa se modifice expresia “karma is a bitch” in “routine is a bitch” – dar la fel de valabila e si zicala “orice invat are si dezvat”

Uneori “unde dragoste nu e, facem!” nu se aplica … unde dragoste nu (mai) e , nu (mai) e. Un sfarsit inseamna totodata un nou inceput si s-ar putea, chiar, in timp ce tu “vegetezi” in pseudorelatia in care te gasesti, sa-ti  pierzi “trenul”.

 

Parerea mea…

 

K.

Cine a cui slabiciune este ?

                            Cine a cui slabiciune este ?

Astazi mi s-a prezentat in semi-definitie “fata” urata a slabiciunii… si ca o veritabila Balanta ce sunt, ma gasesc puternic contrariata de cuvintele ce parca mi-au ramas pe creier si insista sa ma “gadile”.

Slabiciune ???

Desi partea mea rationala gaseste foarte usor un = intre cele 2 sau cel putin o relatie de incluziune,  emotionalul e intrigat si chiar putin lezat…parca totusi imi  place sa cred ca poate exista si o versiune frumoasa a slabiciunii, una care sa nu insemne neaparat viciu sau vulnerablitate ci mai degraba inclinatie spre ceva sau afectiune pentru cineva.

Si totusi… ca sa ies putin din aria asta de “analiza pe text” sau popularul “despici firu-n 4” dar fara abatere de la subiect…

…azi mi-am mai dat seama de ceva… (la naiba, azi e ziua {re}descoperirilor  :P )

Sunt momentele/situatiile alea in care ai o … impresie, un sentiment cum ca s-ar petrece ceva - bun sau rau - dar pentru ca e ceva vag prima reactie e sa spui “neeh, mi se pare”

Ei bine, ceea ce pana azi era numai o idee, un gand nebun… o vaga impresie, azi mi s-a confirmat!  Sunt locuri, lucruri si persoane la care revii, mai mult sau mai putin involuntar si mai mult sau mai putin independent de tine si vointa ta. Fie ca iti doresti si faci ceva in sensul asta, fie ca iti doresti (din nou) si ar fi placut dar ai o oarecare retinere, daca e dat sa se intample, se intampla….indiferent ca revederea e dupa o perioada de cateva luni sau de aproape 2 ani.

E acel click…acel …CEVA…o legatura, daca vrei….un boomerang…e de ajuns sa (re)traiesti un moment pentru ca toate piesele sa se rastoarne in stil domino…si in momentul in care ai confirmarea cum ca reciproca e valabila (in mai multe sau mai putine cuvinte) inseamna ca toate piesele au fost la locul lor…si pe fata se iveste un zambet larg, pana la urechi, semn ca stiai tu ce stiai (muahaha :P )

Pai si atunci?!?

...si atunci ma intreb: cine e slabiciunea cui? eu zic sa facem cu randul, frateste, ca sa nu ne fie cu suparare - o zi tu, una eu, o saptamana, o luna...impartim gandurile si nebuniile clipei de acum si clipa ce va fi...OCHI DE CHIHLIMBAR

Smile! :)

C.

A venit toamna :)

     Stiu ce ai sa-mi spui...ca am pierdut notiunea timpului si ca poate ar fi bine sa arunc o privire pe geam...
Dar nu conteaza ...

     Pentru mine e toamna... e o toamna tarzie, tarzie de tot...care a adus si prima zapada. 
E toamna pentru ca ador zilele insorite, care imi dau o stare de bine, de buna-dispozitie inexplicabila, zile in care totul imi pare mai frumos; e toamna pentru ca iubesc felul in care copacii capata culori zeci, e toamna pentru ca ma bucur asemeni unui copil cand parcurg covorul de frunze frumos "pictate", atat de mult incat mi-as dori sa nu aiba capat...

"A venit toamna, a venit, acopera-mi inima cu ceva
  Cu umbra unui copac sau mai bine, sau mai bine cu umbra ta."

     E toamna ...e noapte ... si sunt eu...si tu in gandul meu




C.

Inceput

Bogdan: nu vrei tu sa scrii un blog? 

C.: sa scriu un blog? nu m-am gandit niciodata la asta

Bogdan: randurile pe care le-ai scris sunt frumoase ca tine. te rog, pentru mine, scrie un blog

C.: mie mi se par triste...usor depresive

 

Bogdan: nu, nu sunt. sunt scrisori catre suflet. asa sa le numesti. eu asa numesc fiecare postare pe care o am pe blog

C.: "din suflet catre suflet"

Bogdan: da  <3

  

Cam asa a inceput totul...

Tu esti MOTIVUL acestor marturisiri, eu AUTORUL... iar personajele suntem NOI...si oricine

iti dedic acest INCEPUT ( si sper, multe alte ganduri de acum incolo ) tie, o persoana draga sufletului meu

Pentru B.   :*